CE SE INTAMPLA CU COPIII DACA DIVORTEZ?

sursa: pixabay.com

       “Ce se întâmplă cu copiii dacă divorţez?” este întrebarea pe care şi-o adresează părinţii atunci când relaţia dintre ei ca soţi nu mai funcţionează şi îşi doresc să se despartă, însă nu ştiu cum să gestioneze efectele divorţului cu privire la raporturile dintre ei, ca părinţi şi copiii lor minori.

         De aceea, înainte de a lua vreo hotărâre cu privire la divorţ, vă invit să vă informaţi şi să acţionaţi în cunoştinţă de cauză.

       Din punct de vedere juridic, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi au convenit asupra tuturor aspectelor referitoare la copiii lor minori, notarul public sau instanţa de judecată poate constata desfacerea căsătoriei.

       Dimpotrivă, în cazul în care părinţii nu se înţeleg, potrivit art. 396 C. Civ., odată cu pronunţarea divorţului, instanţa de tutelă hotărăşte asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi si copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor. Astfel, instanţa se va pronunţa cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi sau numai de către unul dintre ei, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

1. Autoritatea părintească

       În accepţiunea legii, autoritatea părintească desemnează ansamblul de drepturi şi obligaţii care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi.

       Aşadar, după divorţ, conform regulii consacrate de art. 397 C. Civ., autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, rolul fiecăruia dintre aceştia în procesul creşterii şi educării copilului fiind foarte important.

       Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care părinţii, după ce se despart, nu reuşesc să aibă o relaţie civilizată, cordială, bazată pe comunicare, înţelegere şi colaborare privind cresterea şi educarea copilului lor, acţionând, de cele mai multe ori, în detrimentul interesului superior al acestuia.

       De aceea, în această situaţie, neînţelegerile dintre părinţi se vor rezolva de către instanţa de tutelă.

    Excepţional, exerciţiul autorităţii părinteşti poate fi limitat atunci când există motive temeinice, precum violenţa, alcoolismul, consumul de droguri, boala psihică, neglijarea copilului, etc. Într-o asemenea ipoteză, celălalt părinte are dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

       De reţinut este faptul că înlăturarea părintelui de la exerciţiul autorităţii părinteşti nu poate avea decât un caracter temporar. Cu alte cuvinte, dacă situaţia de fapt se schimbă, atunci se poate solicita modificarea măsurilor dispuse cu privire la copil.

2. Stabilirea locuinţei minorului

       Conform art. 496 alin. (2) şi (3) C. Civ., dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului, iar, în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte.

       Criteriile de alegere a locuinţei copilului sunt prevăzute de art. 2 alin. (6) şi de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, respectiv:

• nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;
• opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
• istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;
• capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
• menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament;
• disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă;
• disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale;
• situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
• istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane;
• distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

3. Dreptul de a avea legături personale

       În continuare, art. 496 alin. (5) C. Civ. stabileşte că, părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia.

       Concret, părintele separat de copil îşi poate exercita dreptul de a păstra legături personale cu minorul prin multiple modalităţi, enumerate în art. 18 din Legea 272/2004, precum:

• întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;
• vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
• găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului;
• corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
• transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
• transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
• întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.

4. Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului

      Este infracţiunea ce constă în reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii.

      Deopotrivă, constituie infracţiune şi fapta unei persoane căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.

5. Pensia de întreţinere

      În cazul părintelui separat de copil, pensia de întreţinere se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

6. Abandonul de familie

      Este infracţiunea ce se reţine atunci când persoana care are obligaţia de întreţinere faţă de cel îndreptăţit la întreţinere săvârşeste una dintre următoarele fapte:

1. părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
2. neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
3. neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească.

Ai neclarităţi? Contactează-ne!

Av. Gina Terinte